Fişă de creaţie
Pe „Ioli“ am cunoscut-o în '72, când am venit în Târgu-Mureş, pe atunci „Teatrul de Stat - Târgu-Mureş“ era titulatura exactă. Un om deosebit, aşa cum se pare că sunt toţi actorii cu „chemare“ către sfântul dreptunghi al scenei. Venită în teatrul nostru la mai puţin de doi ani de la înfiinţare, nu am avut posibilitatea să o văd pe scenă în multe dintre rolurile importante create de ea, dar ştiu de la colegii şi prietenii ei - şi ăsta este un lucru important: să se vorbească despre noi şi realizările noastre „între colegi“ - numai lucruri bune şi foarte bune.
Începând cu Căsătorie prin concurs de Carlo Goldoni, rol de debut pe scena teatrului, realizând în continuare „Vidra“ din Răzvan şi Vidra de B.P. Haşdeu, rol de referinţă al fişei sale de creaţie, apoi o serie întreagă de roluri care mai de care mai izbutite cum au fost cele din Sânziana şi Pepelea de Vasile Alecsandri, Critis sau Gâlceava zeilor de Radu Stanca, Domnul Puntila şi sluga sa Matti de Bertolt Brecht, Un individ suspect de B. Nuşici, Regele mincinoşilor de I.S. Popovici, Iolanda Dain îşi dobândeşte „pas cu pas“ statutul de „actriţă de bază“ a colectivului târgu-mureşean, colectiv care în următorii ani va obţine, prin realizările sale, un prestigiu pe care puţine teatre de provincie le vor avea în acea perioadă.
Iubită şi respectată în rândul colegilor mai vârstnici, dar în aceeaşi măsură şi printre mai tinerii colegi veniţi în decursul acestor nenumărate stagiuni în colectivul nostru (cu care stabileşte un „contact“ nemijlocit, corect şi sincer, cucerind prin simplitate, spontaneitate, dar şi prin profesionalism), Ioli îşi creează aproape instinctiv un „climat“, o ambianţă plăcută de care actorul are neapărată nevoie, atât în clipele de relaxare, dar, mai ales, în timpul lucrului efectiv la montarea unui spectacol. Iolanda a reuşit să parcurgă un drum „vizibil“, cu urme uneori apăsate, care să marcheze cu siguranţă dragostea ei pentru meseria de actor. Am însoţit-o, alături de colegi, în multele roluri jucate, create de fapt de ea şi am avut, aproape de fiecare dată, bucuria de a descoperi ce mult înseamnă pentru un actor puterea de comunicare, relaţia cu partenerul, care uneori te saltă pe culmi nebănuite, alteori te opreşte sau chiar te coboară. Bucuria Iolandei de a „juca“ roluri, dragostea ei pentru această ingrată, dar mult pizmuită meserie, au contribuit la alcătuirea unui palmares de creaţie, fişă de creaţie, cum vreţi dumneavoastră, de invidiat.
Prin numele Iolandei ne stăruie în memorie şi numele fratelui ei, Valentino Dain, un celebru actor stabilit acum în Italia, cu care am avut onoarea să joc chiar pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş. Dar eu vreau să vă spun de nenumăratele roluri cu care Iolanda a încântat publicul târgu-mureşean. Am să încerc să enumăr pentru „veşnica noastră neuitare“ câteva dintre ele. Multe vor fi lăsate deoparte din lipsă de spaţiu sau de memorie, fie-mi iertat. Am să încep cu Soacra cu trei nurori - după Ion Creangă, pusă în scenă de regretatul nostru coleg, Constantin Săsăreanu, spectacol pe care îl consider cel mai mare succes de public al acestui teatru de după 1972, anul când am venit în Târgu-Mureş. Jucat de-a lungul a 15 stagiuni, cu intermitenţe, în peste 250 de spectacole, Soacra (Iolanda Dain) a încântat câteva generaţii tinere, dar şi publicul matur. Ioli a mai jucat şi în Patru lacrimi de Victor Rozov; Gaiţele de Alexandru Kiriţescu; Noaptea cabotinilor de Romulus Guga; A murit Tarelkin de Aleksandr Suhovo-Kobîlin, pusă în scenă de Gheorghe Harag; Piatră la rinichi de Paul Everac; Portretele de Julio Mauricio; Invitaţie la castel de Jean Anouilh; Fetele Didinei de Victor Eftimiu; Opt femei de Robert Thomas; Fantoma cu bretele de Oscar Wilde; Buda de Alin Fumurescu - regia Riel Karmy-Jones (Anglia); Ţara Fericirii de Tudor Muşatescu - regia Cornel Popescu; Joc de pisici; Şi miniştrii calcă strâmb, dar mai ales Albertine în cinci timpi - pusă în scenă de Petre Bokor (Canada) au fost dintre cele mai reuşite roluri, ultimul chiar o mare izbândă.
Ioli este o Tăuriţă (Zodia Taurului, 19 mai) care nu „depune“ niciodată armele şi care, cu siguranţă, va mai avea multe de spus pe scena acestui teatru, pe care l-a slujit cu dragoste, mai bine de 35 de stagiuni. Îi dorim multe înainte!
Cornel POPESCU
(Cuvântul liber, 21 septembrie 1999)
Galerie de imagini
